Manifestanții, unii dintre ei purtând masca lui Guy Fawkes, simbolul hackerilor Anonymous, au desfășurat o banderolă mare pe care scria o „adevărată democrație imediat”. Ei au organizat această acțiune cu o zi înainte de desfășurarea unei manifestații a Trade Union Congress (TUC), care reunește principalele sindicate britanice.
Zeci de mii de persoane sunt așteptate la această manifestație, organizată pentru a cere creșteri salariale.
Militanții, reuniți în fața Parlamentului britanic sub supravegherea a 25 de polițiști, au afirmat că intenționează să rămână la fața locului timp de nouă zile. Poliția i-a atenționat că ei nu au voie cu saci de dormit și corturi în acest loc.
În jurul orei 22.00 GMT (sâmbătă, 01.00, ora României), aproximativ 50 de militanți erau prezenți la fața locului.
Niciun incident nu a fost semnalat pe timpul serii.